Concediul care tocmai a trecut a fost marcat de lene și Age of Empire IV. Am redescoperit jocul copilăriei adus la standarde moderne.
Îmi era dor de un RTS (strategie în timp real), să construiesc o armată, să dezvolt o strategie și să înving adversarul sau să mănânc bătaie în minutul cinci.
Am văzut că majoritatea celor care erau pe StarCraft s-au reorientat către AOE 4, este plin pe Twitch de jucători de top.
Treaba-i simplă, la începutul partidei primești o bază, town center, câțiva țărani și o iscoadă. Trebuie să aduni resurse (piatră, carne, aur și lemn) și să începi să-ți construiești o armată cu care să te aperi în fața inamicului sau să pleci la atac.
Ai de ales între mai multe civilizații, până acum m-am jucat cu englezii, le-am învățat cât de cât etapele de construcție și abilitățile.
Fiecare civilizație are clădiri și unități distincte, pe lângă cele comune. Am auzit că mongolii ar fi civilizația cea mai urâtă din joc, fiind foarte agresivi în fazele incipiente ale jocului.
Mă bucur de fiecare partidă ca un copil care a găsit bomboanele ascunse de părinți. Vi-l recomand cu încredere, aveți răbdare cu el și, înainte de a juca contra altui adversar uman, încercați misiunile din campanie – fiecare civilizație are campania ei.
Age of Empires IV băieți și fete este o surpriză plăcută, o oază de strategie pură în oceanul de jocuri lansate în ultimii ani.
sursă imagine și informații suplimentare despre joc: AoEIV