I-am descoperit cărțile din întâmplare. Mă plimbam printre rafturile Bibliotecii Panait Istrati din Brăila și, din cotor în cotor, am dat peste o carte scrisă de Steve Berry, Moștenirea Templierilor.
Așa am făcut cunoștință cu Cotton Malone, personajul central al cărților lui Berry. Fiecare roman tratează un mister diferit, este ca și cum ai păși în lumea lui Indiana Jones, doar că acesta din urmă este Malone.
Lui Berry îi plac misterele, aventura este la tot pasul, iar finalul cărților sale te lasă întotdeauna cu un gust plăcut. Poate că scrie după o formulă, dar aceasta a prins și-l consider egalul lui Dan Brown.
După cum se poate observa și din poza atașată acestui articol, am în bibliotecă cam tot ce a scris Steve în ultimii ani, dar îmi lipsesc romanele sale de debut.
Romanele pe care le dețin sunt următoarele:
- Rețeaua Împăratului
- Protocolul Varșovia
- Ultima Colonie
- Taina Președintelui
- Secretul Marelui Sigiliu
- Enigma Reginei
- Afacerea Columb
- Răzbunare la Paris
- Camera de Chihlimbar
- Comoara Templierilor
- Trădare la Veneția
- Profeția Familiei Romanov
Romanele pe care le-am citit, dar nu le dețin sunt acestea:
- Tezaurul Împăratului
- Conexiunea Alexandria
- Al treila secret
Așa că, în cazul în care deții unul din romanele de mai jos, și vrei să ajuți un colecționar întârziat, lasă-mi un comentariu sau dă-mi un mail pe pavelionuu0163@gmail.com .
Să nu mă înțelegi greșit, nu le vreau gratis, sunt dispus să plătesc.
Poți cumpăra cele mai noi apariții de aici: cărți Steve Berry (link afiliat)