Citesc zilele acestea cartea lui Lucian Boia: Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe). Imaginea de deaspura este coperta acestei cărți.
După ce am citit cartea lui Ioan Mihai Pacepa – Orizonturi roșii. Crimele, corupția și moștenirea Ceaușeștilor, am devenit interesat de subiect. Copil fiind la revoluție, nu pot spune despre perioada comunistă nimic, doar ce mi-au transmis părinții.
Nu putem spune nici că în primii ani de după Decembrie 1989, am dus-o mai bine, în condițiile în care nu s-a schimbat decât conducătorul suprem, Iliescu luându-i locul Ceaușescu.
Mi-a plăcut explicația oferită de domnul Boia legată de percepția noastră asupra regimului de tristă amintire:
Istoria comunismului este încă foarte dependentă de memoria oamenilor: a celor care l-au trăit sau a celor care îl cunsoc și îl judecă din relatările celor care l-au trăit. Fiecare duce cu sine o experiență personală sau de grup. De aici și contrastul extrem al opiniilor și interpretărilor: de la totala repudiere (comunismul criminal) la nostalgia unei lumi socotite mai bună decât cea în care trăim în prezent. Pe de o parte, despărțirea de comunism și adoptarea unui set de valori cu totul diferit se manifestă printr-o strategie de respingere, inclusiv prin conectarea (imaginară) a României de azi la istoria anterioară comunismului.
pagina 39
Pentru generația părinților mei, născuți în prim avânt al regimului comunist, acea perioadă a reprezentat singurul mod de viață pe care-l cunoșteau. N-au avut pământuri care să le fi fost confiscate, doar bunicii au fost cei care au rămas fără agoniseala de-o viață, și nici nu au moștenit nimic de valoare în afara propriei vieți, căci toate averile fuseseră naționalizate.
Ce-i cel mai trist pentru generațiile actuale, cele care deplâng un regim pe care nu-l cunosc, este lipsa de informare. Avem memoria scurtă.
Ne zbatem să punem pâine pe masă, dar nu trebuie să trecem cu vederea că, în anii roșii, oricât te-ai fi zbătut, tot ce primeai era o cartelă și promisiunea că, dacă te-ai fi trezit în creierii nopții și ai fi stat la o coadă înfometată și înfrigurată, ai fi putut ajunge să pui la un moment dat o pâine pe masă.
Radu Paraschivescu descrie cel mai bine diferența dintre anii pe care-i trăim și anii pe care i-am trăit:
Cea mai tristă zi de după 89, este infinit mai bună decât cea mai bună zi dinainte de 89.