Caută
Close this search box.

Despre comunism – să nu uităm

Citesc zilele acestea cartea lui Lucian Boia: Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe). Imaginea de deaspura este coperta acestei cărți.

După ce am citit cartea lui Ioan Mihai Pacepa – Orizonturi roșii. Crimele, corupția și moștenirea Ceaușeștilor, am devenit interesat de subiect. Copil fiind la revoluție, nu pot spune despre perioada comunistă nimic, doar ce mi-au transmis părinții.

Nu putem spune nici că în primii ani de după Decembrie 1989, am dus-o mai bine, în condițiile în care nu s-a schimbat decât conducătorul suprem, Iliescu luându-i locul Ceaușescu.

Mi-a plăcut explicația oferită de domnul Boia legată de percepția noastră asupra regimului de tristă amintire:

Istoria comunismului este încă foarte dependentă de memoria oamenilor: a celor care l-au trăit sau a celor care îl cunsoc și îl judecă din relatările celor care l-au trăit. Fiecare duce cu sine o experiență personală sau de grup. De aici și contrastul extrem al opiniilor și interpretărilor: de la totala repudiere (comunismul criminal) la nostalgia unei lumi socotite mai bună decât cea în care trăim în prezent. Pe de o parte, despărțirea de comunism și adoptarea unui set de valori cu totul diferit se manifestă printr-o strategie de respingere, inclusiv prin conectarea (imaginară) a României de azi la istoria anterioară comunismului.

pagina 39

Pentru generația părinților mei, născuți în prim avânt al regimului comunist, acea perioadă a reprezentat singurul mod de viață pe care-l cunoșteau. N-au avut pământuri care să le fi fost confiscate, doar bunicii au fost cei care au rămas fără agoniseala de-o viață, și nici nu au moștenit nimic de valoare în afara propriei vieți, căci toate averile fuseseră naționalizate.

Ce-i cel mai trist pentru generațiile actuale, cele care deplâng un regim pe care nu-l cunosc, este lipsa de informare. Avem memoria scurtă.

Ne zbatem să punem pâine pe masă, dar nu trebuie să trecem cu vederea că, în anii roșii, oricât te-ai fi zbătut, tot ce primeai era o cartelă și promisiunea că, dacă te-ai fi trezit în creierii nopții și ai fi stat la o coadă înfometată și înfrigurată, ai fi putut ajunge să pui la un moment dat o pâine pe masă.

Radu Paraschivescu descrie cel mai bine diferența dintre anii pe care-i trăim și anii pe care i-am trăit:

Cea mai tristă zi de după 89, este infinit mai bună decât cea mai bună zi dinainte de 89.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Autor

IONUȚ PAVEL

Tată de fete, pasionat de literatură și gaming, vânzător de utilaje agricole cu normă întreagă.

Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile!