Inspirația bat-o vina

câmp cu floarea-soarelui înflorită

Poți avea cele mai scumpe și profi instrumente care există pe piață, cel mai bun laptop, cel mai tare program de editare sau cel mai performant aparat foto, dar dacă nu ai inspirație toate acestea sunt în van.

Ne uităm la un tablou și ne spunem că și noi am fi putut produce acea măzgălitură sau citim o carte și ne spunem că noi am fi scris-o mai bine, dar n-am făcut-o pentru că ne-a lipsit ceva, da, inspirația.

Fără sclipirea de geniu, fără imboldul care să ne împingă să ne așezăm în fața unei pagini albe, a unei pânze goale sau a unei pietre necioplite și să transpunem rodul imaginației, instrumentele nu sunt decât niște obiecte.

Am avut momente când mi-am zis că am nevoie de un laptop mai bun pentru a scrie sau de un telefon mai performant, dar nu erau decât scuze pentru a acoperi faptul că îmi lipsea inspirația.

Doar stând puțin pe gânduri, ajungi să-i respecți pe cei care reușesc să creeze din nimic, cu resurse puține, adevărate capodopere.

Citeam la un moment dat despre faptul că J.K. Rowling a scris primul roman din seria Harry Potter pe un smartphone Blackberry, iar numele personajului principal la scris pentru prima dată pe un șervețel de hârtie, într-o cafenea.

Am ajuns la concluzia că, cel puțin la început, nu contează intrumentul pe care-l utilizezi, ci produsul pe care-l creezi. Este mai important să cauți inspirație, să te oprești pentru câteva momente și să contempli un obiect, peisaj sau ființă și să încetăm să ne mai amăgim că nu avem ce ne trebuie pentru a fi creativi.

Spre exemplu, acest articol a curs lin, îl aveam conturat în minte de ceva vreme, nu am avut nevoie decât de un moment de liniște pentru a-l transpune din gând, în cuvânt scris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Autor

IONUȚ PAVEL

Vânzător de utilaje agricole cu normă întreagă, apicultor în weekend, soț și tată 100% din timp.

Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile!