E gata, au trecut sărbătorile de iarnă, s-a dus și anul 2023 și a venit rândul anului 2024 să ni se desfășoare la orizont.
Ca în fiecare an, ne-am deprins cu obiceiul de a așterne pe o coală de hârtie lista cu obiectivele pentru anul în curs.
După ce o dezbatem, ne stabilim prioritățile și notăm ce dorim să realizăm. Lista cu obiective este atașată pe ușa frigiderului, pentru a ne fi simplu s-o verificăm de fiecare dată când deschidem ușa.
Această listă ne permite să nu pierdem din vedere lucrurile importante pe care ni le-am propus pentru viitor. Este un plan de familie pe termen mediu.
De câțiva ani această activitate ne-a permis să ne îmbunătățim relația de cuplu și să realizăm lucruri care necesită o programare mai atentă.
De obicei, obiectivele pe care ni le stabilim țin atât de lucruri pe care dorim să le realizăm în casă, de activități pe care dorim să le facem sau orice alt lucru pe care-l considerăm important.
Spre deosebire de alți ani, anul acesta am mai făcut o listă pentru o perioadă mai îndelungată. Împreună cu soția ne-am stabilit câteva obiective pe care dorim să ni le îndeplinim până la 50 de ani.
Paranteză – nu-mi vine să cred că mai avem puțin peste 10 ani până când vom ajunge acolo.
De exemplu anul trecut ne-am stabilit vreo 8 obiective din care am realizat 7.
Sentimentul pe care-l ai atunci când îți îndeplinești un obiectiv la care ai lucrat intens este de nedescris, te încarcă cu energie pozitivă și te ambiționează să mergi mai departe.
Vă recomand să faceți acest experiment, nu vă costă nimic, este simplu de făcut, îți oferă claritate și dacă la final de an dintr-o listă de 10 obiective ai realizat 5 ești pe plus.